Posted on

Primul pas spre prevenţie ne aparţine

Categories Comunicate

Ziua de 14 noiembrie reprezintă un moment important în care trebuie să conştientizăm că diabetul este o ameninţare permanentă la adresa sănătăţii noastre. Diabetul zaharat este cunoscut ca boala secolului XXI, iar incidenţa acestei afecţiuni este într-o continuă creştere. Anul trecut, numărul celor care sufereau de diabet era de 415 milioane, în întreaga lume, potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet.

În evidenţele Cabinetului de Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul SCJ Mureş, în primele 9 luni ale anului 2016, numărul de persoane cu diabet zaharat luate în evidenţă a crescut de la 732 (la finalul anului 2015) la 925 (la finalul trimestrului III 2016). Din numărul acestor persoane, 58,7% provin din mediul rural, iar 55,3% sunt femei. În ceea ce priveşte grupele de vârstă, din numărul total de 925 de persoane înregistrate, 64% au vârsta cuprinsă între 15-64 de ani.

Este necesar să conştientizăm că un pas important spre prevenirea sau întârzierea diabetului de tip 2 trebuie făcut chiar de noi înşine. Putem să avem grijă de sănătatea noastră printr-o dietă sănătoasă, activitate fizică regulată, menţinerea unei greutăţi corporale adecvate şi evitarea fumatului. În cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, acordăm o atenţie deosebită activităţii Compartimentului de Diabet Zaharat de la Policlinica nr. 2 şi încercăm să răspundem cât mai eficient nevoilor pacienţilor din judeţul Mureş, care apelează la serviciile noastre – afirmă managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Dr. Dan Sîmpălean.

În anul 1991, la 14 noiembrie, a fost marcată pentru prima dată Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat. Iniţiativa a aparţinut Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Federaţiei Internaţionale de Diabet. Potrivit datelor furnizate de aceste instituţii, se estimează că până în anul 2040, numărul persoanelor care suferă de diabet zaharat va creşte la 642 de milioane, pe tot Globul.

Biroul de Presă al Spitalului Clinic Judeţean Mureş

Posted on

Comunicat de presă

Categories Comunicate

A treia zi de joi din luna noiembrie este dedicată luptei împotriva fumatului. Îndemnul specialiştilor din sănătate pentru populaţie este acela de a conştientiza riscurile la care se expun fumătorii şi ameninţarea permanentă la adresa sănătăţii celor din jur. Aşadar, fumatul nu reprezintă doar o problemă pentru sănătatea personală, ci şi pentru cei care îşi petrec timpul în jurul unui fumător.

Fumatul este considerat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii o boală cronică recidivantă care ucide anual 6 milioane de oameni. Dintre aceștia, aproximativ 600.000 se îmbolnăvesc grav sau îşi pierd viaţa prin expunerea la fumatul pasiv. Consumul de tutun reprezintă o problemă de sănătate publică şi este cea mai importantă cauză de mortalitate ce poate fi evitată. Această zi are rolul de a determina  populaţia să conştientizeze riscurile fumatului pentru sănătatea individuală, colectivă şi în același timp să promoveze politicile publice de reducere a numărului de fumătoriafirmă Dr. Corina Mărginean, coordonatorul Centrului “Stop Fumat” Târgu-Mureş.

În acelaşi timp, conducerea Spitalului Clinic Judeţean Mureş acordă o atenţie deosebită mediului în care sunt trataţi bolnavii cu afecţiuni respiratorii. Anul acesta, Secţia Clinică Pneumologie beneficiază de o serie de reparaţii curente la unele spații şi un lift nou.

Chiar în această perioadă sunt în derulare o serie de reparaţii la Secţia Pneumologie. Acestea presupun reamenajări, schimbarea de obiecte sanitare, înlocuirea gresiei, faianţei şi igienizări. Pe lângă aceste reparaţii, care vor fi terminate până la finalul anului, urmează să înlocuim liftul actual, vechi de zeci de ani. Până la mijlocul lunii decembrie vom monta un lift modern, care va facilita transportul bolnavilor şi al persoanelor cu handicap. Secţia Pneumologie va rămâne un punct important şi pe lista investiţiilor pentru anul 2017 – declară managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Dr. Dan Sîmpălean.

În primele nouă luni ale anului 2016, din Secţia Clinică Pneumologie au fost externaţi 2282 de pacienţi cu afecţiuni respiratorii. Dintre aceştia, 2002 au fost externaţi de pe Secţia Pneumologie, restul provenind de la Compartimentul TBC. Prin comparaţie, în primele nouă luni ale anului trecut, au fost externaţi 2224 de oameni, 1916 din Secţia Pneumologie şi 308 din Compartimentul TBC. O parte importantă a afecţiunilor respiratorii identificate aveau ca factor de risc fumatul.

Biroul de Presă al Spitalului Clinic Judeţean Mureş

Posted on

Comunicat de presa

Categories Comunicate

Medicii din cadrul Secţiei Clinice Urologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş l-au sărbătorit vineri, 28 octombrie, pe domnul Prof. Dr. Radu Mihail Boja, la împlinirea vârstei de 70 de ani. Momentul aniversar coincide cu încheierea activităţii medicale a celui care a efectuat, în anul 1985, prima Nefrolitotomie Percutanată din România.

Mesajul de felicitare din partea întregii echipe a Spitalului Clinic Judeţean Mureş a fost transmis de către managerul instituţiei, Dr. Dan Sîmpălean, care i-a mulţumit medicului pentru întreaga activitate medicală şi realizările ce au dus la evoluţia urologiei din ţara noastră. “Fiecare instituţie şi medicina în general, are în spate persoane de care se leagă realizări unice, performanţa, dezvoltarea sau îmbunătăţirea categorică a tratamentului aplicat bolnavilor. Spitalul Clinic Judeţean Mureş şi medicina din România se pot mândri cu domnul Profesor Dr. Boja, personalitatea marcantă care este şi va continua să fie un model pentru noi toţi. Domnule profesor, vă sunt recunoscător pentru întreaga activitate pusă în slujba cetăţenilor şi vreau să vă mulţumesc, în numele colectivului SCJ Mureş, pentru întreaga moştenire lăsată. Felicitări, vă doresc viaţă îndelungată şi multă sănătate!” a declarat managerul SCJ Mureş în cadrul evenimentului.

La Simpozionul Aniversar au luat parte medici urologi din judeţul Mureş şi din ţară, reprezentanţi ai instituţiilor publice din judeţul Mureş şi prietenii apropiaţi ai domnului profesor. Întâlnirea a fost moderată de Conf. Dr. Martha Orsolya, aceasta fiind gazda evenimentului. Printre invitații din afara județului Mureș s-au numărat Prof. Dr. Ioan Coman (Cluj Napoca), Prof. Dr. Viorel Jinga (București), Prof. Dr. Gheorghe Bumbu (Oradea), Prof. Dr. Viorel Tode (Constanța), Prof. Dr. Radu Constantiniu (București) și Prof. Dr. Ioan Ioiart (Arad). Scrisori și cuvinte de laudă au fost trimise din Ungaria (Prof. Dr. Toth Csaba, Prof. Dr. Romics Imre) și Republica Moldova (Prof. Dr. Adrian Tănase).

Prof. Dr. Radu Mihail Boja, fost şef al Secţiei Clinice Urologie, a primit o serie de distincţii şi premii de-a lungul carierei, printre care se numără diploma de excelenţă a Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi diploma de excelenţă pentru întreaga activitate, acordată de Ministrul Sănătăţii, în anul 2011.

Biroul de Presă al Spitalului Clinic Judeţean Mureş

Posted on

Al IV-lea simpozion de anestezie regionala ecoghidata

Categories Comunicate

În data de 20-21 mai 2016, la Casa de Cultură a Studenților Tg.Mureș, se va desfășura Simpozionul de Anestezie Regională Ecoghidată. Conferința este organizată de Spitalul Clinic Județean Mureș, secția ATI în colaborare cu Societatea Română de Anestezie – Terapie Intensivă, Asociația Română de Anestezie Regională, Centrul pentru dezvoltarea Resurselor Umane “For Life”, și Liga Studenților din Tg.Mures.

Aflat la a IV-a ediție, Simpozionul, cu ecou regional și național, reunește specialiști din centrele medicale principale ale României, lectorii manifestării fiind medici cu experiență importantă în domeniu, care practică aceste tehnici în mod curent: Dr. Lucian Baila (Tg.Mureș), Dr. Radu Tabacaru (București), Conf. dr. Constantin Bodolea (Cluj-Napoca) și Dr. Dan Dîrzu (Cluj Napoca).

Șeful Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), dr. Lucian Băilă, organizatorul evenimentului, consideră simpozionului de o importanță deosebită pentru participanți și pentru medicii care doresc să cunoască cele mai noi și moderne tehnici în domeniu:

Simpozionul oferă informații și instruire în tehnici anestezice intrate de mai puțin de un deceniu în arsenalul terapeutic ATI. Este vorba de vizualizarea directă a nervilor și țesuturilor din vecinătate cu ajutorul ecografelor de înaltă performanță, administrarea sub control vizual direct a anestezicelor locale și, implicit, evitarea unor posibile complicații, creșterea ratei de succes a manevrelor anestezice. Participanții au posibilitatea de a observa, învăța și exersa pe mulaje și subiecți umani, de a viziona transmisii în direct din sala de operație, având la dispoziție aparatură de înaltă performanță -Managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Dan Sîmpălean, încurajează și susține organizarea acestor evenimente științific-educative:

În acest an au fost organizate sub egida Spitalului Clinic Județean Mureș mai multe manifestări similare, pe domenii variate care au ca scop atât diseminarea cunoștințelor practice și științifice între specialiști, cât și educarea tinerilor medici cu privire la noile tendințe în domeniu. Simpozionul de Anestezie Regională Ecoghidată se încadrează în acest cadru. Pentru spital, și pentru comunitatea academică mureșană, perfecționarea cadrelor medicale are o importanță care nu poate fi măsurată, dar care cuprinde viețile viitoare salvate, durerile viitoare alinate și îndrumarea tinerilor spre această minunată profesie: medicina”

Posted on

Prima interventie urologica laparoscopica de extirpare a unui chist renal la Spitalul Clinic Judetean Mures

Categories Comunicate

Șefa Clinicii de Urologie, conf. univ. dr. Martha Orsolya, Dr. Adrian Chiujdea și Dr. Ciprian Todea au susţinut o conferinţă de presă în data de 03 mai 2016,  pentru a marca o intervenție urologică laparoscopică de extirpare a unui chist renal la o pacientă tânără, în vârstă de 26 de ani, fiind menţionate totodată şi noutățile pe care Clinica de urologie le oferă pacienților.

În cadrul conferinţei de presă, șefa Clinicii de Urologie, conf. univ. dr. Martha Orsolya, a prezentat contextul în care operația a fost realizată, punând accentul pe tradiția Clinicii de Urologie, care a realizat multiple proceduri în premieră. De asemenea, Clinica are ca prioritate formarea tinerilor specialiști:

Este un eveniment mult așteptat de către noi. Am luptat foarte mult ca să obținem acest aparat. Este o investiție care ne face cinste și sperăm să avem și alte operații laparoscopice (…) Fără susținere și fără un background de specialitate nu se pot efectua aceste operații laparoscopice. Lupt foarte mult pentru ca tineretul să-și găsească locul în Clinica de Urologie, tinerii să fie susținuți și să învețe și mai mult. Avem aproape 20 de rezidenți, suntem o clinică foarte căutată și agreată de rezidenți. A fost singurul domeniu unde nu am putut oferi pentru ei training. Cu acest pas mare s-a rezolvat și acest lucru. Urologia târgumureșeană are un loc foarte bine stabilit în urologia românească

a declarat conf. univ. dr. Martha Orsolya.

Dr. Adrian Chiujdea a prezentat cazul, subliniind faptul că medicii sunt pregătiți să desfășoare astfel de intervenții. De asemenea a subliniat cooperarea care există între Clinica de Chirurgie I coordonată de conferențiar univ dr. Marius Coroș și ce de Urologie:

În 22 aprilie, am efectuat prima operație laparoscopică la o tânără în vârstă de 26 de ani pentru a-i extirpa un chist renal foarte mare. Am avut în spate trainingul și încrederea necesare, dar și suportul Clinicii de Chirurgie, al domnului conferențiar Marius Coroș și al domnului doctor Sorin Sorlea. Pacienta s-a externat după 48 de ore în condiții foarte bune, cu cicatrici minime și fără niciun fel de probleme

a precizat dr. Adrian Chiujdea

Medicului Ciprian Todea, a subliniat avantajele pe care laparoscopia le aduce în intervențiile urologice:

Laparoscopia este o tehnică minim invazivă pentru tratamentul a 90% din afecțiunile urologice. Înlocuiește practic chirurgia clasică deschisă.

În finalul conferinţei, conf. univ. dr. Martha Orsolya, a anunțat ediția a patra a manifestării științifice „Zilele Urologiei Mureșene. Actualități în urologie” care va avea loc în zilele de 20 și 21 mai, la Hotelul Grand din Târgu-Mureș.

Tema este de mare actualitate. Vom vorbi despre acuzele urinare joase, hiperplazia benignă la bărbați, vezica hiperactivă la femei, noi modalități terapeutice introduse în practica de zi cu zi. Vom aborda și cancerul de prostată, disfuncția erectilă și vom avea o sesiune varia, unde vom vorbi despre infecțiile urinare multirezistente

Posted on

Teste gratuite Babes-Papanicolau la Spitalul Clinic Judetean Mures

Categories Comunicate

Clinica de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş efectuează teste gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin pentru femeile din judeţul Mureş, cu vârsta între 16 și 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin.

Pentru efectuarea tesului Babeş-Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare (FS1). Odată ce pacienta primește acest formular, se poate programa la următoarele numere de telefon După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. În situația în care rezultatul este pozitiv, pacientele vor fi indrumate pentru investigatii suplimentare, iar dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o noua testare, după cinci ani.

Scopul acestui program este depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile şi îndrumarea pacientelor cu displazii pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Specialiştii le recomandă femeilor eligibile efectuarea testului Babeş Papanicolau şi atrag atenţia că recomandarea unui test de screening pentru cancer nu însemnă că pacienta are cancer. Testele screening pentru cancerul de col uterin se fac în momentul în care pacienta nu prezintă simptomatologie. Screeningul constă în căutarea cancerului înainte de apariţia simptomelor. Acesta poate detecta cancerul într-un stadiu precoce. Când celulele tumorale sunt detectate precoce, cancerul este mai uşor de tratat.

Programarile se fac telefonic la numarul 0265.262.288 int. 216.

Posted on

Comunicat de presa

Categories Comunicate

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Prin hotărârea numărul 7 din 28 ianuarie 2016 a fost aprobat bugetul Consiliului Județean Mureș. În anexa numărul 4 se prevede bugetul aprobat pentru Spitalul Clinic Județean Mureș aflat în subordinea acestuia.

Din valorile aprobate de CJ menționăm câteva aspecte mai semnificative.

Totalul bugetului aprobat este de 123.600.000 lei.

Din totalul bugetului la capitolul venituri cele mai importante capitole sunt:

  • veniturile din contractele cu casele de asigurări de sănătate 635.498 RON;
  • venituri din contractele încheiate cu DSP din sumele alocate de la bugetul de stat 13.219.000 RON;
  • sume provenite din finanțarea bugetară a anilor precedenți 12.784.502 RON;
  • sume provenite din finanțarea bugetară a anilor precedenți programe naționale de sănătate 4.590.600 RON;
  • sume provenite din finanțarea bugetară a anilor precedenți aferente secțiunii de funcționare 8.185.000 RON.

Finanțarea pentru investiții din partea Consiliului Județean însumează 4.000.000 RON, dintre care cele mai importante elemente sunt:

  • Un Ecocardiograf de înaltă performanță, 826.000 RON,
  • Un Turn de Laparoscopie, 710.000 RON,
  • Trei mese de operație 438.000 RON,
  • Lampă scialitică – 3 buc. – 270.000 RON
  • La care se adaugă o masă de operație Masă de chirurgie bariatrică în valoare de 152.000 lei,
  • Cauter de tip Liga – sure – 2 buc., 184.000

Se continuă programul de reparații și renovări început în anii precedenți. În ceea ce privește planul de investiții pentru anul 2016, Consiliul Județean Mureș a mai alocat Spitalului Clinic Județean Mureș suma de 500 de mii de lei pentru reabilitarea clădirilor care funcționează ca secții sau compartimente spitalicești și dotarea cu ascensoare, acolo unde este cazul. În acest an vor intra în acest program clinica de ortopedie și clinica de pneumologie. De asemenea se au în vedere efectuarea lucrărilor necesare pentru realizarea unui laborator nou de anatomie patologică, care necesită un spațiu anume destinat și dotat pentru a-și desfășura activitatea. Un alt punct finanțat de noul buget sunt reparațiile la ambulatoriile de specialitate din spital, care funcționează în Policlinica nr.2 din Tîrgu Mureș.

conducerea Consiliului Județean Mureș și Spitalului Clinic Județean Mureș au inclus în proiectele din anul 2016, achiziționarea unui aparat RMN, precum și realizarea unei stații de sterilizare.

Politica de personal a Spitalului Clinic Județean Mureș urmărește angajarea perosnalului de specialitate necesar desfășurării activității. În acest sens, în anul 2015 au avut loc 149 de angajări, iar până în prezent, în anul 2016 au avut loc 137 de angajări.

Posted on

Comunicat – Modificare program de vizita

Categories Comunicate

COMUNICAT DE PRESĂ

Modificare program de vizită

 

Ca urmare a adresei Direcției de Sănătate Publică din 12.02.2016, din cauza numărului mare de cazuri de infecții acute respiratorii și gripă, Spitalul Clinic Județean Mureș, limitează accesul vizitatorilor în cadrul secțiilor/ compartimentelor din subordine.

Programul de vizită este marți, joi, sâmbătă și duminică între orele 14-16. Se va permite accesul unui singur vizitator pentru fiecare pacient. Vizitatorii vor trebui să poarte măști, halate și papuci de unică folosință conform îndrumărilor personalului spitalului. De asemenea vă recomandăm să evitați pe cât posibil vizitele minorilor sub 14 ani la pacienții din spital.

Posted on

Ziua internationala de lupta impotriva cancerului la copii marcata de Spitalul Clinic Judetean Mures

Categories Comunicate

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Lect. Univ. dr. Mihaela Daciana Boloș şi șefa Clinicii de Pediatrie din Cadrul SCJ Mureș, Conf. Univ. Dr. Horvath Adrienne împreună cu Laura Răducan, psiholog reprezentantă a Asociaţiei Little People România, au susţinut o conferinţă de presă în data de 12 februarie 2016, pentru a marca Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului la Copii, prilej cu care au fost prezentate date statistice cu privire la numărul bolnavilor internaţi în cadrul Compartimentului de Hematologie şi Oncologie din Clinica de Pediatrie a SCJ Mureș și colaborările care au loc cu asociațiile de profil.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Lect. Univ. dr. Mihaela Daciana Boloș, a prezentat mesajul Managerului SCJ Mureş, dr. Dan Sîmpălean care consideră importantă colaborarea cu asociațiile pentru îmbunătăţirea dotării spitalului şi pentru ameliorarea timpului petrecut de bolnavii minori în spital:

„Am încurajat și vom încuraja activitatea Asociațiilor care vin cu soluții viabile pentru pacienții internați în spitalul nostru. În momentul de față ne aflăm la bilanțul de un an a unei colaborări fructuoase începută cu Asociația Little People. Asociația oferă, prin intermediul voluntariatului, activități terapeutice în cadrul programului de suport psihosocial ”Nu mi-e frică” care ajută pacienții să se familiarizeze cu procedurile medicale și educative care se concentrează pe îmbunătățirea culturii generale a pacienților minori. De remarcat este activitatea desfășurată în programul Clubul Temerarii care se adresează tinerilor supraviețuitori afectați de cancer.

Desfășurăm activități similare și în colaborare cu instituții publice precum Biblioteca Județeană Mureș care a oferit un fond de carte pentru pacienții internați în spital.
Clinica de Pediatrie a fost renovată de curând și prezintă o adresabilitate largă. În cadrul Clinicii în Compartimentul de Hematologie şi Oncologie au fost internati 395 de copii cu diverse afecțiuni.”
Laura Răducan, a vorbit despre activitățile pe care Asociaţia Little People România le-a desfășurat în ultimul an în cadrul secției de Pediatrie a SCJ Mureș:

”Programul zilnic de suport al pacienților este implementat de luni până vineri, începând cu luna ianuarie 2015 de către un specialist psiholog al Asociației Little People România și de către 21 de voluntari, pregătiți și monitorizați continuu în activitatea desfășurată. În cadrul programului zilnic, în 2015, s-au realizat 187 de activități educative care se concentrează pe îmbunătățirea culturii generale a pacienților și 181 de activități terapeutice din cadrul programului de suport psihosocial ”Nu mi-e frică” menite să îi ajute pe pacienți să se familiarizeze cu spitalul, să înțeleagă procedurile medicale, să găsească mecanisme sanogene pentru a face față situației de boală.

Numărul total de beneficiari ai programului zilnic de suport al pacienților, înregistrați în 2015, este de 233 copii și adolescenți internați în cadrul clinicii. Din acest număr, 15 sunt pacienți internați în cadrul compartimentului hematologie – oncologie și 218 sunt pacienții internați în cadrul compartimentului renal sau compartimentului diabet și boli de nutriție, ceea ce demonstrează replicabilitatea programului de suport și în alte domenii decât cel oncologic”.

Despre Asociația Little People România
Cu sprijinul voluntarilor și al specialiștilor implicați, cu recunoașterea primită din partea doctorilor și cu susținerea oferită din partea sponsorilor și prietenilor, Asociaţia Little People România a devenit în timp lider în lupta împotriva cancerului la copii şi adolescenţi, atât în România cât şi în Republica Moldova. Asociația lucrează zilnic cu pacienţi de pe secţiile de oncopediatrie din 10 centre oncologice, pentru a oferi fiecărui copil, acces la programele noastre de suport psiho-social, programe premiate în multiple rânduri.
În 2006, Little People a înființat primul grup de suport la nivel naţional care răspunde nevoilor adolescenţilor şi tinerilor afectaţi de cancer: Clubul Temerarii – clubul tinerilor supravieţuitori de cancer. Acest grup numără în prezent 400 de tineri supraviețuitori din 123 localități ale țării, este un adevărat exemplu de reușită pentru pacienții actuali și reprezintă una dintre cele mai active comunități de gen din Europa. Mai multe informații despre activitatea Asociației Little People găsiți pe website:  www.thelittlepeople.ro sau pe Facebook: https://www.facebook.com/LittlePeopleRomania

Posted on

Rezultatele consultatiilor gratuite realizate la clinica de urologie in perioada 7-9 decembrie 2015

Categories Comunicate

Personalul Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş a efectuat în perioada 7-9 decembrie o campanie de consultaţii gratuite la bărbaţi cu vârsta de peste 50 de ani, în vederea depistării afecţiunilor aparatului urinar. Au fost investigaţi 125 de pacienţi din care 24 în grupa de vârstă 50-59 de ani, 76 în grupa de vârstă 60-69 de ani şi 25 de pacienţi în grupa de vârstă 70-79 de ani.

În urma acestor consultaţii au fost stabilite următoarele diagnostice:

  • Adenoma de prostată-75
  • Suspect adenocarcinom de prostate-31
  • Infecţie de tract urinar-4
  • Litiază renală-7
  • Prostatită-4
  • Varicocel stg.-1
  • Hidrocel dr.-1
  • Rinichi drept scleroatrofic-1
  • Suspect tumoră renală-2.

Diagnostice non-urologice:

  • Boală hemoroidală-1
  • Diastază dr. abdominal-1
  • Hernie linea alba-1
  • Hernie ombilicală-1
Program de vizită

Marti
14:00 – 16:00

Joi
14:00 – 16:00

Sambata
14:00 – 16:00

Duminica
14:00 – 16:00

Contact rapid

Adrese Utile